Archive for the ‘Uncategorized’ Category

L de la Lacrimi

Aprilie 4, 2010
Lacrimile, se zice, nu reîntorc nimic. Ele ţes pânza a tot ce ţi se întâmplă zilnic, dar nu pot întoarce firul.
Au materie, au formă, au gust, au culoare, au chiar şi suflet.
Lacrimile în interiorul tău zilnic croiesc povestea a tot ce simt. Şi e straniu… Acelea care întrunesc tot ce’a cunoscut trecutul, nu prezintă nimic din viitor. Pentru ele, prezentul înseamnă moartea.
Momentul lor de glorie e Ea – moartea.
Au fost în umbră, ţi’au vegheta somnul, dragostea. Şi mor când încerci să-ţi aminteşti toate acestea, şi nu contează motivul – din fericire, sau din nefericire.
Nefericirea. Vin atunci când trecutul trebuie şters. Şi chiar şterg. Ele ucid. Omoară fără milă. Asasini plătiţi de însuşi persoana ta.
Lacrimile’s ca pasărea Phoenix – mor pentru a se renaşte. Şi tot aceea ce înseamnă un sfârşit, înseamnă un nou viitor.
Ochii nu strălucesc din cauza durerii ce o păstrează. Lacrimile se simt vinovate. Şi zboară, realizând că te ucid.. Alunecă pe obraz, pe buze, pe gât… Şi, căzând, au dus în pământ tot aceea ce a durut.
Şi ochii strălucesc din nou. Sunt plini de dragoste, fericire, sunt EI – ochii tăi.
Ele mor. Se sacrifică pentru ca TU să înţelegi că nu au murit în zadar. Pentru ele trebuie să fii mai puternic. Ele îţi arată noul drum şi noua poveste.
Azi au căzut toate.
Noua fila.
Oare câte poveşti mai ţes lacrimile mele ? Mai sunt multe, Acolo, în Suflet ? Şi câte-s din fericire, câte din dragoste ?
Vreau lacrimi care să ţină o veşnicie, care să vegheze tot, ştiind că nu e timpul lor. Să se rostogolească pe obraz doar pentru atingerea catifelată a trandafirilor.
Anunțuri

x.o.x.o. here comes the Jerilă boy !

Decembrie 9, 2009

Şi nu pentru că îmi este frig la exterior, dar în interior mă îngheaţă zilnic. Lent, adâns şi latent.

Şi nu contează că port mănuşi încă din luna octombrie, din cauza frigului insuportabil specific mâinilor mele ( va bene, pe alea de la suflet le port tot timpu’ xD) , contează că acest frig care vine e tot acelaşi frig de anul trecut, din 2001, din copilăria mea… din timpurile când mai credeam.

Şi totuşi, sunt fericită. Mi-a plăcut aseară să ies în Centru şi să văd beculeţele alea frumos strălucitoare şi care îngheaţă, dar îşi fac datoria 24 / 24 …

Mi-a plăcut faza că am deja cadouri

Am pregătită o rochie pentru Christmas evening ş New Year party ) Am pregătite cadourile : unele pe listă, altele deja pe raft aşezate şi-şi aşteaptă momentul „potrivit” .

Dar e gol. Din ce cauză o fi oare ?

Pentru că pleacă euforia asta ? Şi pentru că după 25 decembrie şi 1 ianuarie nu mai văd nici o sărbătoare, care.. să merite ?

Pentru că astfel e mereu. Se începe toată avalanşa asta de luminiţe, în suflet şi în case, pe străzi, şi de îndată ce trec – Trosc ! Şi zăpada pare mai neagră, oamenii mai trişti, viaţa mai decolorată…


Şi de asta, pe naiba, încep eu sărbătoarea mea de iarnă mai devreme decât toţi !

Şi de asta vorbesc într-una de Crăciun, de cadouri…

Pentru că ştiu că doar odată în an este, şi e irepetabil !

Crăciunul nostru va fi irepetabil . (

Dar plin de luminiţe ! Infinite luminiţe ! Strălucitoare luminiţe ! Luminiţe care roiesc în suflet, care ard necontenit, pentru care trebuie şi noi să ardem !


x.o.x.o.

the sweetest person in this world :*

August 9, 2009

e decis ^_^
.. una din cele mai dulci persoane care fac parte din viaţa mea, este acest gemotoc plin cu năzbîtii din imagine…
ehh…. şi cîte năzbîtii, felurite, neasemuite, prelucrate cu agerimea minţii acesteia de 3 anişori. Pentru că este un îngeraş, unul pur, dulce şi fermecător, şi oricît nu aş încerca să-i refuz ceva, nu mă lasă sufletul.. Şi nu pentru că sunt bună, dar cînd ochişorii ăştia te roagă ceva, şi buzele astea mici încep să roage, ţi se înmoaie pînă şi genunchii.. Eh, este total imposibil să încerci măcar să te gîndeşti să-i refuzi ceva…

..Momente memorabile sunt puţine, şi nu din cauza că nu sunt, doar că euforia care te îmbată atunci cînd vorbeşti cu ea, te face mai tîrziu să nu-ţi poţi aminti absolut nimc.. Asta creează un discomfort şi chiar o neplăcere, dar cu siguranţă acel moment fusese unul plin de fericire.

Cred că absolut toţi prietenii mei cunosc situaţiile cînd nu puteam comunica cu ei, din simplul motiv că Eve a mea priveşte Viaţa cu Louie.. Păi, această situaţie mi-a provocat plăcere un timp, deoarece avea un interes, şi datorită acestui interes, i se dezvolta şi alte interese [..] într-un cuvînt, ea îşi forma o lume a ei, devenea captată de ceva, deci îşi forma şi o oarecare viziune a lumii în care trăieşte, şi o descoperea treptat. Cert este faptul, că copiilor nu  trebuie doar să le permiţi să cunoască lumea înconjurătoare, ei trebuie să fie şi ajutaţi să o cunoască : prin cărţi, jucării, jocuri de logică, desene animate (non-violente!) şi cît mai multă comunicare.

… Mi-a plăcut acestă situaţie, cînd o vedeam captată de acel desen animat, dar şi momentele cînd discutam despre ceea ce se întîmplase în desen, ce a fost bine, frumos, ce a fost rău, neplăcut, iar ea le putea face diferenţa. Însă, mă simţeam un pic limitată, din cauza că nu puteam utiliza compiuterul în toată plăcerea mea xD

Mult prea multele planuri de a încerca să o trimit să privească acest desen la TV, au fost zadarnice încă din strat, deoarece nu era rulat la TV, din păcate…  Într-un final, găsisem o soluţie optimă, să scot din net acest desen animat, să-l transcriu pe discuri, şi să-i ofer plăcerea de a privi aceste filmuleţe la TV.

Soluţia părea genială, de aia şi lucrasem vreo 4 ore la realizarea ei.

Însă mare fusese dezamăgirea mea, atunci cînd Eve s-a uitat un pic nedumerită la mine şi cu ochişorii plini de mirare ( mirare de genul, cînd un matur priveşte năzbîtiile unui micuţ) .. Şi îmi spune cu o faţă mirată, serioasă şi destul de convingătoare: „.. Nu înţelegi, internetul arată totul în direct. Cum eu să privesc acţiunile lui Louie pe nişte discuri? Logic că el a făcut asta mai demult. Iar eu vreau să privesc ce face el acum!!.. ”

… ăăă… rămasem stupefiată şi plină de întrebări, la care nici eu nu mă gîndeam.

Ce-mi rămînea să fac altceva, decît să accept dura realitate?  Şi am acceptat.  Ştiţi de ce oare?  Pentru că am înţeles că acest micuţ omuleţ are o gîndire, o logică aparte… Deci, începe să devină o personalitate. Şi nu o simplă personalitate, dar începe să se impună ca o personalitate. Iar asta este, probabil, o mare fericire, să observi la o vîrstă micuţă, cum un suflet are deja un caracter format şi îşi poate apăra ceea ce-i aparţine, decît să observi la o vîrstă înaintată un om încă neformat.

… Pur şi simplu, sunt fermecată de acest îngeraş, care îmi răspunde mereu la întrebarea ” Cine e cea mai frumoasă din lume? ” – „.. Evelina este cea mai sumoasă!!! ”